Sfinţii şi Drepţii părinţi Ioachim şi Ana

Ca în fiecare an, nu pot sa nu pomenesc în ziua de 9 septembrie de Sfinţii şi Drepţii părinţi Ioachim şi Ana şi de Stâncile Sfânta Ana din Sinaia, cel mai vechi loc religios de pe Valea Prahovei, atestat în anul 1453.

La baza Stâncilor Sfânta Ana a existat, potrivit documentelor vremii, un mic schit al pustnicilor din aceşti munţi. Schitul, ce functiona ca un mic paraclis din piatră, a aparut în anul 1453. Se spune ca s-a ridicat la iniţiativa calugărilor fugiţi din Constantinopol.

Până în anul 1581, viaţa religioasă în Valea Prahovei, pe atunci pustie, se desfăşura la Stâncile Sfânta Ana.

Poze din acest an:

Prin bunăvoinţa lui Adrian – BucegiNatura2000 vă invit în cele ce urmează să urmăriţi un fragment din cartea “100 DE PAŞI ÎN TIMP – UN ALT FEL DE GHID DESPRE VALEA PRAHOVEI ŞI PARCUL NATURAL BUCEGI”, avându-i ca autori pe acelaşi Adrian Ciorbă şi pe Mariana Frăţilă, carte pe care v-o recomand  imediat ce va vedea lumina tiparului în zilele următoare.

În partea a doua a cărţii, cea despre Parcul Natural Bucegi, descoperim capitolul “Stâncile Sfânta Ana, mărturii despre începuturile creştinismului în Valea Prahovei şi Parcul Natural Bucegi” din care redăm următorul fragment:

“Situate în vecinătatea staţiunii Sinaia, aceste stânci de mărimi impresionante, alcătuite preponderent din calcar, reprezintă o prelungire spre est a Bucegilor. La adăpostul acestor stânci, cu înălţimi de circa 100 metri, s-au conservat mai multe specii floristice rare. Amintim astfel: iedera albă, tisa, liliacul sălbatic, irisul etc. Aşa cum ne spune în cartea „Sfânta Ana”, apărută în anul 1899, unul dintre cei mai importanţi stareţi ai Mănăstirii Sinaia, şi anume arhimandritul mitrofor Nifon II Popescu (stareţ între 12 iulie 1888-9 februarie 1909, decedat la numai 54 de ani, în timpul unui pelerinaj în Ţara Sfântă-Marea Tiberiadei), preluând informaţia de la un alt slujitor al mănăstirii, protosinghelul Doroftei Bertescu, autorul cărţii „Tradiţie de ştiinţă”, la baza stâncilor Sf. Ana s-au stabilit călugări fugiţi de la Muntele Athos după ce Constantinopolul a fost cucerit de turci (1453). Această teză este susţinută şi de Mihai Haret în cartea sa „În munţii Sinaei, Rucărului şi Branului”, apărută în anul 1910, care spune: „Sfânta Ana este un vechi loc de rugăciune al pustnicilor din secolul XV-lea, cari se adunau aci odată pe săptămână, pentru a se ruga lui Dumnezeu. Bătrânii din Sinaia spun, că numele acestui loc vine de la Sf. Ana din muntele Athos, cu care seamănă mult ca situaţie şi posiţie. Decedatul archimandrit Nifon scrie în cartea sa despre Sfânta Ana, că s-a convins însuşi de această isbitoare asemănătoare. Aceasta explică prin urmare, numirea Sf. Ana, căci mulţi dintre sihaştrii de pe V. Prahovei, fuseseră în tinereţea lor călugări la muntele Athos, şi probabil că primii ermiţi au venit prin aceste locuri la 1453, pe vremea căderei Constantinopolului”.Deşi nu avem cunoştinţă de informaţii scrise referitoare la începutul vieţii monahale prin aceste locuri imediat după căderea Constantinopolului, ne bazăm pe informaţiile orale ale călugărilor mănăstirii şi consemnate uneori de aceştia, cât şi pe cele ale altor autori de la început de secol XX, aşa cum am arătat mai sus.

Cert este că prin secolul XVI un haiduc ridică schitul Molomăţ drept adăpost pentru pustnicii din zona Văii Prahovei, schitul fiind situat la mică distanţă de viitoarea mănăstirea Sinaia, ceea ce arată că exista o viaţă monahală în zonă. Stareţul Nifon II Popescu spune că la baza Stâncilor Sfânta Ana exista un fel de capelă unde se închinau pustnicii. Această zonă, denumită Stâncile Sfânta Ana, noi o studiem de ani de zile şi, aşa cum vom arăta la urmă, am solicitat în trecut şi sprijinul Patriarhiei. Pentru o mai bună înţelegere a importanţei acestei zone, am împărţit capitolul în 4 subcapitole, menţionând că întreaga zonă, din păcate, nu este protejată, deşi ar trebui să facă parte din patrimoniul cultural al ţării.”

Mai jos, nişte panoramice de la Stâncile Sfânta Ana, în diverşi ani:

2011

2013

2014

2015