"100 DE PAŞI ÎN TIMP"

“100 DE PAŞI ÎN TIMP
UN ALT FEL DE GHID DESPRE VALEA PRAHOVEI ŞI PARCUL NATURAL BUCEGI”

Autori: Adrian Ciorbă, Mariana Frăţilă

Cu multă bucurie şi emoţie am primit astăzi cartea scrisă de Adrian Ciorbă şi Mariana Frăţilă.

Pentru cine încă nu ştie, Adrian este ghid Naţional de Turism, custode onorific al Comisiei Monumentelor Naturii (acum parcă văd că o să-mi dea un mail sau un telefon de apostrofare să şterg titulatura lui, ceea ce fireşte că nu voi face).

Am regăsit “acasă” şi pe cei dragi mie.

Domnul Silviu Manciulea împreună cu cea care i-a fost tovarăşă de viaţă, pentru o viaţă:

Domnul Mircea Ordean:

Părintele Benone Tănase:

Doamna Cerasela Ciucă, cea care a restaurat icoana de la Sfânta Ana, imagini de la restaurare şi de la slujba de sfinţire, oficiată de părintele Benone Tănase:

Câteva cuvinte ale celor care sunt parte din poveste:

“În apropiere de albia pârâului Izvorul Dorului se afla un alt stâlp impozant. Ştim acest lucru pentru că domnul Silviu Manciulea a pozat acea zonă în data de 12 februarie 1974. În apropierea acelui stâlp se găseşte crucea cantonierului: „Negoescu T. Ion, născut în anul 1905 şi decedat în ziua de 25 mai 1948. Căzut la datorie”. Înţelegem că acesta era unul dintre muncitorii care lucrau la funicular, şi probabil şi-a pierdut viaţa în timpul serviciului.
Crucea cantonierului şi fundaţiile stâlpului. Din fotografia domnului Silviu Manciulea, realizată în anul 1974, constatăm că stâlpii funicularului au fost tăiaţi pe Platoul Bucegilor, după anul 1974. În dreapta, observăm fotografia acestui mare iubitor al Bucegilor.”

“Ştiaţi că în prezent sunt două cruci la Vârful Bucura, una din lemn ridicată în anul 2013 şi alta metalică amplasată exact pe vârf de către un călugăr al Mănăstirii Caraiman în anul 2011? Sau că într-o imagine surprinsă de către domnul Silviu Manciulea la data de 2 august 1981, versantul estic prezenta aproximativ acelaşi grad de eroziune, şi, că, în prezent nu se mai păstrează poteca odinioară clar conturată pe această parte a vârfului?”

„Nu mă omor cu nostalgiile, dar nici nu arunc nisip peste amintirile frumoase, aşa cum se procedează la focul incendiilor”…  – Mircea Ordean.

„În schimb, probabil cu motiv întemeiat, de la Adam încoace se tot mimează că putem comunica despre lucruri aparţinând adâncului. Demersul este onorabil, chit că ţine uneori de car înaintea boilor. Spui, de pildă, că muntele e catedrală, chit că lucrurile şed, de fapt, invers. Catedrala e ca un munte. Mai exact, am făurit din cuvânt ori mistrie, ceva care s-aducă niţel cu Muntele, ori alte măreţii din preajmă”. – Mircea Ordean, 29 ianuarie 2015.

Adrian:

– Spune-mi în câteva fraze cum ai caracteriza tu Bucegii, muntele, ce înseamnă pentru tine?

Radu Lipşa:

– Cred că fiecare are un loc pe care-l consideră „acasă” şi unde se simte „acasă”. Asta înseamnă pentru mine Bucegii, casa mea. Acolo eu mă simt acasă şi spun „acolo” pentru că scriu aceste rânduri departe fizic şi în acelaşi timp atât de aproape de ei. Copil fiind, am plecat din acele locuri. N-am realizat atunci cât de mult îmi vor lipsi. Anii mi-au arătat, şi de îndată ce am putut călători singur, am revenit de ori câte ori am putut în acele locuri. Sunt subiectiv, ştiu, am mers prin multe locuri, pe munţi, dar nicăieri n-am avut acea stare de linişte, de împăcare, aşa cum o am de fiecare dată când ajung acasă, în Bucegi”.