Revin cu un subiect controversat, cel al asfaltării drumului DJ 713. Mai nou SE SPUNE CĂ AR FI ASFALTAT PÂNĂ LA BABELE. Pentru că am primit multe mesaje şi întrebări legate de acest drum şi mai ales despre tronsonul Piatra Arsă – Babele, voi face următoarele precizări:
Astăzi, 21 august 2013, DJ 713 este asfaltat până în apropiere de Piatra Arsă, aşa cum am mai scris, mai mult decât atât, tronsonul Piatra Arsă – Babele este interzis şi restrictionat cu aceeaşi barieră.
Fac aceste precizări deoarece în presă au aparut diverse afirmaţii şi declaraţii după cum urmează:
Conform JURNALULUI PRAHOVEAN din care citez:
“Drumul spre Babele a fost asfaltat printr-un parteneriat între consiliile judeţene din Prahova şi Dâmboviţa DJ 713, Drumul Daciei, cum l-a denumit Mircea Cosma, a fost asfaltat.
„Lucrările au demarat în anul 2010, iar zilele trecute, împreună cu subprefectul Rodica Paraschiv am făcut prerecepţia lucrărilor. Acum putem ajunge cu maşina la Babele, iar TransBucegiul este mult mai spectaculos decât faimoasa Transalpina”, a declarat Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova.
În total au fost asfaltaţi 16 kilometri de drum, iar în prezent se mai lucrează la montarea balustradelor şi la marcarea şoselei. Investiţia a costat peste 50 de milioane de lei şi va fi inaugurată oficial pe 31 august cu prilejul Zilei Limbii Române.
Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, a anunţat că la Crucea de pe Caraiman va fi organizată o amplă manifestare culturală la care vor participa reprezentanţi din toate judeţele României Mari. „Vom avea peste 30 de minute de focuri de artificii cu acest prilej. Dar pentru a nu cauza probleme animalelor sălbatice, vom face o repetiţie pe 22 august. Trebuie să ne asigurăm că vom avea o manifestare perfectă”, a mai spus Cosma.”
Recunosc, nu prea am înţeles ce înseamnă prerecepţia lucrărilor, atâta timp cât mai sunt kilometri întregi de asfaltat până la Babele. Cred că mă număr şi eu printre iubitorii muntelui, reamintesc, am fost de la bun început împotriva asfaltării DJ 713, sunt şi acum, iar asfaltarea în continuare până la Babele, dacă se va realiza, mi se pare o sfidare a Muntelui fără precedent.
Rămâne de văzut dacă în 10 zile va fi asfaltat şi tronsonul Piatra Arsă – Babele… că doar atât mai este până la inaugurare. Şi eventual scoasă şi bariera… Poate cu ocazia inaugurării/repetiţiilor vor binevoi sa reaprindă şi Crucea de pe Caraiman.
Pentru mai multe lămuriri fac un rezumat al posturilor scrise de curând în legatura cu DJ 713, Drumul Babelor, Transbucegi şi mai nou Drumul Daciei, cum a fost denumit recent:
DJ 713. Limita accesului auto pe platoul Bucegilor. Beneficiile asfaltării.
DJ 713. Şoc şi groază pentru iubitorii Muntelui…
2013. DJ 713. Accesul auto pe tronsonul Piatra Arsă – Cabana Babele
Drumul Babelor, DJ 713, azi doar “DESPRE FRUMOS”
DJ 713. Este permis accesul auto pe tronsonul Piatra Arsă – Cabana Babele?